Tuesday, February 15, 2011

Ştiu, nu îmi e în fire să postez la diferenţă de 1 zi, dar ura unora fată de monahi şi monahism m-a făcut să scriu două-trei cuvinte aici, mai ales pentru că e îndreptată pe nedrept către un om cum puţini sunt. Se ştie că pentru a distruge o ţară trebuie să distrugi ceea ce conferă cea mai multă încredere poporului acelei ţări. Până acum, în toate sondajele, Biserica a ocupat primul loc...ei bine aici a început duşmanul să lovească: ştirile sunt inundate de preoţi bătăuşi, călugări hoţi, homosexuali, criminali, etc. Cei ce văd ştirile şi sunt mai copţi la minte au un pic de discenământ şi îşi dau seama că sunt excepţii, că orice pădure are uscăturile ei, că ştirile nu fac altecva decât să facă din ţânţar armăsar pt. a avea audienţă. Exemple de uscături sunt câte vreţi, începând cu marele eretic Arie (care era episcop), continuând cu papa Leon al IX-lea şi alţii. Acest lucru nu înseamnă că toţi sunt aşa, prin comparaţie putem lua în calcul erorile medicale, dacă ar fi să judecam toţi doctorii din prisma celor care au greşit atunci nu am mai merge la doctori. Se trece cu vederea mult prea uşor peste ajutorul şi sprijinul incredibil pe care Biserica îl acordă necondiţionat poporului român..uitaţivă la Valea Plopului, la Petru Vodă, la cantinele pt. săraci de pe lângă aproape orice Biserică, la azilele de bătrâni de pe lângă Mănăstiri....aia e adevărata faţă a preoţilor şi monahilor.


Ştiu că nu o să citească cine trebuie rândurile astea, ştiu că nu-i voi schimba părerea chiar dacă o să citească dar trebuie să iau atitudine şi să iau apărarea celui mai ce îmi este cel mai drag om de pe pământ!


2 comments:

Elena said...

E adevărat şi totodată trist, Bogdan...În zilele noastre, mulţi sunt gata să atace monahii şi preoţii, aducând acuze şi calomnii, dezvăluiri care de care mai senzaţionale, căutând mereu gunoiul şi nu curăţia, întunericul şi nu lumina. Dar mă întreb: oare câţi dintre aceştia cunosc adevăratele nevoinţe şi lupte ale monahilor?! Tot timpul au existat astfel de “cârcotaşi” care de multe ori se grăbesc a judeca, a condamna, fără a avea habar de nopţile de priveghere şi necontenită rugăciune ale monahilor, fără a cunoaşte ce înseamnă cu adevărat postul ori osteneala…E adevărat, într-o mănăstire nu există doar exemple de virtute, ci şi de cădere, dar putem oare să generalizăm? Sau să judecăm?!
Privesc chipul părintelui Iustin din fotografie, chip ce mi-a rămas înfipt în minte şi în inimă încă de la prima întâlnire…Pur şi simplu te copleşeşte, îţi dă speranţe, te face să zâmbeşti din toată inima! Un chip al iubirii nemărginite, dar şi al luptătorului împotriva răului!

Unknown said...

E improprie analogia padurii cu uscaturi.Crestinismul din Romania e o uscatura in care mai gasesti cate un copac verde,insa bucuria vederii lui nu umple dezolarea imaginii de ansamblu.